CONTEXT

  • Anul care tocmai a trecut a fost atipic în peisajul energetic românesc al ultimului deceniu. Astfel, mai ales în primele două luni ale lui 2017, s-au înregistrat recorduri de producţie şi consum de electricitate, în timp ce gazele s-au extras la capacitate maximă din perimetrele de producţie şi s-a apelat la importuri masive. Toată lumea speră la un 2018 liniştit, chiar dacă deja se anunţă mai multe provocări.
  • Creșterea preţurilor pe piaţă ale energiei electrice au adus efecte şi pe piaţa consumatorilor casnici. Costurile mari de achiziţie a energiei au făcut ca furnizorii să ceară ANRE scumpirea curentului. 2017 a fost cel în care au fost anulate ieftiniri consecutive din precedenţii trei ani. În schimb, acest an a fost unul excelent pentru producători.
  • Strategia energetică a României pentru perioada 2018-2020: viziunea României în acest sector trebuie să se axeze pe securitatea aprovizionării cu energie a cetățenilor, precum şi pe o bază de încredere și de solidaritate reală – criterii esențiale ale noii uniuni energetice europene.
  • Investițiile majore în sectorul energetic se pot număra pe degete, deși de mulți ani se discută de proiecte cu impact semnificativ.

CE NE PROPUNEM

Revista Capital vă propune o dezbatere cu cei mai importanți factori de decizie dar și cu reprezentanți ai mediului de business în care vom discuta despre investiții, securitatea energetică și noile provocări ale sectorului energetic pe termen mediu și lung.