CONCEPT GALĂ

“Doi români din trei vor capitalism”, cu acest titlu deschidea revista Capital primul număr apărut în 4 decembrie 1992.

În urmă cu 26 de ani, pe când în România nu existau nici bursă, nici pieţe funcţionale şi nici internet, se lansa prima revistă economică ce-i învăţa pe români ce înseamnă capitalismul.

Capital a fost deschizător de drumuri în presa de business românească. Capital i-a ajutat pe români să se descurce în anii de început ai economiei de piaţă, oferindu-le cea mai rară marfă într-o perioadă altfel plină de oportunităţi: informaţia economică utilă, relevantă şi corectă.

La împlinirea celor 26 de ani de la prima apariție și în plin an de sărbătoare pentru întreaga Românie, Revista Capital își dedică aniversarea oamenilor.

Deși avem profil analitic, îndreptat către zona economică și financiară, anul acesta trecem dincolo de cifre și celebrăm valoarea oamenilor; oameni care fac posibile lucruri frumoase, fie că sunt în conducerea unor companii de top, fie că promovează România în întreaga lume.

În cadrul evenimentului ne propunem să:

  • Sărbătorim împreună cu dumneavoastră, actori importanți ai societății românești, ambiția de a rezista 26 de ani în presa de print
  • Acordăm premii pentru performanțele companiilor și oamenilor de top din societatea și business-ul românesc care au avut rezultate sau inițiative remarcabile și care au schimbat sau au contribuit pozitiv la economia României
  • Lansăm TOP 300 Cei mai Bogați Români, ediția 2018
  • Dăruim sens: în prag de sărbători vom strânge fonduri pentru familii nevoiașe prin licitarea unor opere de artă realizate de artiști plastici români
  • Susținem valorile autentice românești printr-o prezentare de modă ce are în prim plan portul național

Locul evenimentului – Cocktail party într-un loc select din București

Invitați – Middle şi top management, personalităţi din mediul economic, financiar, politic, sportiv.

KEY NOTE 2018: prezența în cadrul Galei a Nadiei Comăneci

Premianți –  Pentru a desemna câştigătorii premiilor CAPITAL, jurnaliştii Capital vor analiza performanţele acestora. Companiile, oamenii de afaceri sau personalități din lumea sportului care au avut pe parcursul anului  2017 și începutul acestui an, rezultate remarcabile care au schimbat sau au contribuit pozitiv la economia României vor fi prezentați ca fiind câștigători.

Dacă doriți să sprijiniți organizarea evenimentului, vă rugăm să ne contactați pe email evenimente@capital.ro sau la telefon: 0729.729.560.