CONCEPT GALĂ

Revista CAPITAL

  • Acordă premii pentru performanţele companiilor de elită din mediul de business românesc, care au avut pe parcursul anului  2017 și începutul acestui an, rezultate remarcabile care au schimbat sau au contribuit pozitiv la economia României.
  • Lansează TOP 300 Companii.
 
Cine suntem noi să-i premiem și de ce?

Facem parte din tagma profesioniștilor. Suntem o revistă de business cu impact asupra publicului larg și ne dorim să ducem mai departe exemplele pozitive pentru a fi preluate și de alții.

Premiile vor fi acordate către companii ce apar în TOP 300 Companii, selectând mai multe domenii de activitate, De asemenea, vor fi acordate și premii speciale. Criterii de selecție: demersurile jurnalistice sunt combinate cu expertiza specialiștilor în consultanță și se ține cont de cifră de afaceri, profit net, număr de angajați.

 

În 2018, Revista Capital organizează prima ediție a evenimentului Gala Companii de Elită.