CONTEXT

  • Infrastructura rutieră şi feroviară din România, motorul unei economii, înregistrează întârzieri majore. După doi ani de secetă, în care nu s-a reuşit finalizarea niciunui proiect important de infrastructură, oficialii Ministerului Transporturilor se aşteaptă ca anul acesta să însemne peste 100 km de autostradă inauguraţi şi finalizarea a cinci proiecte pentru modernizarea căii ferate

Anul 2018 înseamnă:

  • Licitaţii de 4 miliarde de euro gestionate de CNAIR-autostrada Sibiu-Pitesti, Centura Capitalei, Drumul expres Pitești-Sibiu, autostrada Ploiești-Brașov
  • Finalizarea lucrărilor pentru reabilitatea şi modernizarea a circa 170 km de cale ferată între Sighişoara şi Simeria. Tot pe Coridorului IV feroviar, Ministerul Transporturilor urmează să finalizeze licitaţia pentru reabilitarea tronsonului feroviar Braşov – Sighişoara, valoarea estimată a contractului fiind de aproximativ 700 milioane euro, proiect finanţat tot din POS-T 2014-2020.
  • Demararea licitaţiei pentru achiziţionarea de trenuri prin intermediul Autorităţii de Reformă Feroviară, contractul fiind finanţat tot din bani europeni.
  • Urgentarea proiectului liniei de metrou 1 Mai-Aeroport Otopeni pentru organizarea Campionatului European de Fotbal EURO 2020.

CE NE PROPUNEM

Capital organizează seminarul anual având ca temă principală Transporturile și Infrastructura 2018, eveniment care își propune să aducă la aceeași masă actorii principali din infrastructura rutieră, feroviară și de metrou pentru a răspunde întrebărilor referitoare la situația infrastructurii.